Bucureştenii se pot ruga la Paraclisul CMN Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț


2019.07.17La Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a fost adusă în Duminica Sfinţilor Români, pentru închinarea credincioşilor, racla cu un fragment din moaștele Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț.

Racla cu moaştele sfântului român a fost dăruită anul trecut de Patriarhul Ierusalimului pentru Catedrala Națională, informează basilica.ro.

Arhim. Paisie Teodorescu, vicar patriarhal, slujitor la Paraclisul CMN, prezintă aspecte biografice ale Cuvios Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț şi evidenţiază legătura dintre Catedrala Națională și sfântul român.

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul este prăznuit în fiecare an, pe data de 5 august. S-a născut în anul 1913, în localitatea Crăiniceni, din Botoșani şi a primit la botez numele Ilie.

La câţiva ani de la naşterea sa, în 1916, când sfântul avea doar 3 ani, România a intrat în Primul Război Mondial, Războiul pentru Întregirea Neamului. Atunci, tatăl său, care se numea Maxim, a fost înregimentat pe front, iar mama sa, Ecaterina, din cauza sărăciei şi a suferinţelor războiului s-a îmbolnăvit şi a murit.

Copil fiind, sfântul a crescut în suferinţă şi în lipsuri, cunoscând din pruncie durerea de a rămâne mai întâi orfan de mamă, apoi orfan de tată, când tatăl său Maxim a murit pe front pentru împlinirea idealului întregirii României, pentru care noi am serbat anul 2018 împlinirea a 100 de ani.

Rămânând orfan, copilul a fost crescut de bunica sa Maria. După zece ani a decedat și ea, iar copilul Ilie a fost îngrijit de un frate de-al tatălui său, care l-a purtat la școala gimnazială şi apoi la liceu.

În vara anului 1933, tânărul Ilie a intrat în obştea Mănăstirii Neamţ, unde face ascultare, la infirmerie și la biblioteca mănăstirii.

La 8 aprilie 1936, în Postul Mare, rasoforul Ilie Iacob este tuns în monahism, primind, potrivit pravilei călugărești, un nou nume, cel de Ioan.

În acelaşi an, dorind viață pustnicească și arzând cu inima pentru Hristos și pentru Sfintele Locuri, unde S-a născut, a pătimit și a înviat Domnul nostru Iisus Hristos, fericitul monah Ioan Iacob pleacă în Țara Sfântă. Aici s-a nevoit până la sfârşitul vieţii, timp de 24 de ani (†1960), atât pe valea Iordanului, cât și în pustiul Hozeva.

Sfântul Cuvios Ioan Iacob Hozevitul este unul dintre noii sfinții români canonizați de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992. Acest sfânt român, născut în localitatea Crăiniceni, judeţul Botoşani, călugărit la Mănăstirea Neamț, s-a nevoit timp de 24 de ani în Țara Sfântă, atât pe valea Iordanului, cât și în pustiul Hozeva.

De asemenea, Sfântul Ioan Noul Hozevit este primul sfânt de neam român înscris în Sinaxarul Sfinților Patriarhiei Ierusalimului. Este un sfânt mare făcător de minuni şi rugător fierbinte pentru neamul românesc şi pentru toți cei care îl venerează cu evlavie şi credință.

Care este legătura dintre Catedrala Națională și Sf. Cuv. Ioan Iacob Hozevitul?

Deși Sf. Cuv. Ioan Iacob a ales să trăiască în pustiul Hozevei, un fragment din moaștele sale va fi așezat în Catedrala Națională a României și acest lucru este plin de semnificații.

După cum este cunoscut, un fragment din moaștele Sf. Ioan Iacob Hozevitul și epitrahilul pe care sfântul l-a purtat în timpul vieții, împreună cu fragmente din moaștele unor mucenici din Hozeva au fost dăruite, în anul 2018, Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu prilejul sfințirii Catedralei Naționale, de către Patriarhul Teofil al Ierusalimului.

În primul rând, prezența sa în Catedrala Națională este justificată prin faptul că el este un sfânt român; „Românul sfânt din Țara Sfântă”, cum l-a numit Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Un al doilea motiv este acela că Paraclisul aflat la subsolul Catedralei Naționale va avea hramul „Sf. Cuvios Ioan Iacob”. Acolo va fi așezată racla cu un fragment din moaștele sale, precum și epitrahilul pe care l-a purtat în timpul vieții.

Un lucru mai puțin cunoscut este faptul că în piciorul Sfintei Mese a altarului Catedralei Naționale, împreună cu numele tuturor eroilor cunoscuți ai neamului românesc, a fost așezat și numele tatălui Sfântului Ioan Iacob, care se numea Maxim şi care a murit ca erou în Primul Război Mondial, luptând pentru apărarea şi întregirea țării.

Foto credit: arhivă Basilica.ro