Patriarhul Daniel: Astăzi sărbătorim cu anticipaţie hramul principal al Catedralei Mântuirii Neamului


17.05.2018 2 thumbCu jumătate de an înainte de sfinţire, hramul principal al Catedralei Naţionale, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor, a fost sărbătorit joi cu anticipaţie la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului.

La acest eveniment, Sfânta Liturghie a fost prezidată de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel care şi-a exprimat speranţa că anul viitor slujba de hram se va desfăşura în interiorul Catedralei.

 

Rolul arătărilor de după Înviere

În predica rostită, Patriarhul a făcut referire la activitatea Domnului Hristos în perioada dintre Înviere şi Înălţare.

Patriarhul Daniel a menţionat că arătările de după Înviere au avut rolul de a consolida credinţa apostolilor şi a-i pregăti pentru viaţa veşnică.

„Mântuitorul Hristos Se arată de 10 ori după Înviere în diferite momente pentru a dovedi că El este viu, că moartea nu mai are putere asupra Lui. S-a arătat din când în când pentru a întări credinţa ucenicilor în Învierea Lui”.

Prin faptul că Se făcea nevăzut după fiecare arătare, dovedeşte că „El pregătea pe ucenici pentru viaţa cerească şi îi determina să-şi dorească viaţa cerească”, a spus Preafericirea Sa.

În acest scop, Iisus Hristos le-a vorbit în cele 40 de zile ucenicilor „despre Împărăţia Cerurilor ca să dorească să fie împreună cu El veşnic în slava Preasfintei Treimi”.

 

Înălţarea la cer pe nor

Patriarhul a reflectat la modul cum S-a înălţat la Cer Domnul Hristos şi de ce a fost ales pentru înălţare norul plin de lumină.

„Tatăl ceresc stă pe nor şi pentru aceea i-a trimis şi Fiului norul. Norul pe care Iisus Hristos S-a înălţat la Cer este tronul părintesc”, prin aceasta evidenţindu-se că şi Fiul stă pe tron împreună Tatăl, a subliniat Părintele Patriarh.

Îngerii care au însoţit norul de lumină, potrivit Preafericirii Sale, au fost trimişi de Dumnezeu pentru a-i mângâia pe ucenici care s-au întristat în momentul despărţirii. Totuşi, încredinţarea şi încurajarea că Iisus Se va reîntoarce le-a dat speranţă şi bucurie.

Un alt motiv al trimiterii îngerilor este „de a accentua adevărul Înălţării la Cer care este o lucrare mântuitoare”, a spus Patriarhul României.

În timpul Înălţării Sale, Mântuitorul a binecuvântat pe Maica Domnului şi ucenicii. „Maica Domnului reprezintă icoana vie a Bisericii, iar Apostolii sunt slujitorii lui Hristos care arată taina Bisericii mântuitoare în lume”, a accentuat Patriarhul.

Patriarhul Daniel a explicat de ce Iisus Hristos este Capul Bisericii.

„Mântuitorul Se înalţă la Cer binecuvântând Biserica. De aceea, Biserica trăieşte din binecuvântarea lui Hristos Cel răstignit, înviat şi înălţat la cer. Biserica nu trăieşte dintr-o bunăvoinţă a oamenilor pe pământ, ci din binecuvântarea lui Hristos, Capul Bisericii”, a spus Părintele Patriarh.

 

Binecuvântarea transmisă prin preot

Patriarhul a făcut referire apoi la binecuvântarea transmisă prin mâna preotului, ca semn nevăzut al binecuvântării Domnului.

„Iisus Hristos S-a înălţat la Cer binecuvântând pe ucenici care I s-au Închinat Lui. Noi, când primim binecuvântarea lui Hristos prin mâna preotului, ne închinăm ca semn de al iubirii noastre faţă de Hristos, pentru că binecuvântarea lui Hristos înseamnă iubirea Preasfintei Treimi pentru Biserică. Biserica mulţumeşte Preasfintei Treimi prin binecuvântarea adusă de Hristos”, a subliniat Preafericirea Sa.

Patriarhul a spus că „oamenii caută binecuvântarea lui Dumnezeu pentru că simt că atunci când sunt binecuvântaţi simt că au o bucurie şi o pace sufletească. Pacea şi bucuria în sufletul oamenilor vine din binecuvântarea lui Dumnezeu. Ea trebuie căutată tot timpul şi cerută”.

„Altfel, ne tulburăm, ne simţim singuri, dar când primim binecuvântarea lui Dumnezeu ca semn al prezenţei Sale iubitoare, ajutătoare şi sfinţitoare, atunci noi înţelegem că deşi înălţat la Cer, Hristos este cu noi până la sfârşitul veacurilor şi este cu noi mai ales prin Duhul Sfânt”.

 

Efectele Înălţării Domnului

Sărbătoarea Înălţarea Domnului anunţă Praznicul Pogorârii Sfântului Duh. În acest context, Patriarhul a făcut referire la efectele trimiterii Duhului Sfânt în lume.

„Hristos Se înalţă la Ceruri şi va trimite pe Duhul Sfânt împreună cu Tatăl ca să nu mai fie în faţa noastră, ci în viaţa noastră. Dacă Hristos rămânea pe pământ El era în faţa noastră. Prin Duhul Sfânt, El locuieşte în noi prin Duhul Sfânt”.

„Duhul Sfânt Îl face pe Hristos prezent în noi prin sfintele rugăciuni şi mai ales prin Sfânta Euharistie. De aceea, Hristos nu doreşte să fie în faţa noastră, ci doreşte să devină viaţa vieţii noastre, lumina vieţii noastre”, a spus Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Din soborul slujitor au făcut parte: Părintele Arhim. Paisie Teodorescu, Vicar patriarhal, Părintele Arhim. Ciprian Grădinaru, Părintele Arhim. Dionisie Constantin, Consilier Patriarhal, Pr. Ionuţ Dragomir, Consilier Patriarhal, şi mai mulţi diaconi.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Psaltic Anastasis.

După Sfânta Liturghie, Părintele Patriarh a oficiat joi, la Paraclisul Catedralei Naţionale, o slujbă de pomenire pentru eroii neamului românesc.

În Paraclisul CMN se înalţă zilnic rugăciuni către Dumnezeu pentru ajutor în buna desfăşurare a lucrărilor de construire a Catedralei mari.

Catedrala Mântuirii Neamului sau Catedrala Naţională este unul din proiectele de referinţă dezvoltate în România ultimilor zece ani.

Într-un interviu acordat la sfârşitul anului trecut pentru televiziunea publică, Patriarhul a afirmat că ridicarea Catedralei este „un mandat primit de la înaintaşi” şi a reamintit că este „un simbol al unei biserici dedicate comemorării eroilor poporului român din toate timpurile”.

Pomenirea eroilor neamului românesc la praznicul Înălţării Domnului a fost hotărâtă de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1920, Patriarhul explicând în acest sens legătura dintre Ziua Eroilor şi sărbătoarea Înălţării Domnului.

Sursa: Basilica.ro