Redirecționează până la 3,5% din impozitul tău pe venit pentru Catedrala Naţională!


2020.01.22aPrin Formularul 230 aveţi posibilitatea de a redirecţiona până la 3,5% din impozitul tău pe venit pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Naţională.

Catedrala a fost sfinţită în Anul Centenar 2018, a fost finalizată structura de rezistenţă, dar în următorii ani sunt în plan realizarea picturii Catedralei, a exteriorului și a finisajelor.

Lucrările de pictură au început în 2019 cu montarea icoanei cu cea mai mare reprezentare a Maicii Domnului în mozaic din România.

Puteţi sprijini proiectul naţional prin completarea Formularului 230 și direcționarea sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pentru susținerea Catedralei Mântuirii Neamului.

Puteţi vizualiza aici cum arată Catedrala Naţională la sfârşit de ianuarie.

Cine poate depune Formularul 230

Orice persoană fizică, care în anul 2019 a realizat venituri din salarii și asimilate salariilor și/sau venituri din pensii din România, poate solicita organului fiscal central competent direcționarea sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, precum și pentru acordarea de burse private, prin depunerea Formularului 230 – „Cerere privind destinația sumei reprezentând 2% sau 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și din pensii”, după cum urmează:

a) 2% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor și/sau veniturile din pensii, pentru susținerea entităților nonprofit care se înființează și funcționează în condițiile legii și a unităților de cult; sau

b) 2% din impozitul annual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor și/sau veniturile din pensii, pentru acordarea de burse private, conform legii; sau

c) 3,5% din impozitul anual pe veniturile din salarii și asimilate salariilor și/sau veniturile din pensii, pentru susținerea entităților nonprofit și a unităților de cult, care sunt furnizori de servicii sociale acreditați cu cel puțin un serviciu social licențiat, în condițiile legii.

Formularul 230 se depune și de persoanele fizice care realizează venituri din salarii și/sau pensii din străinătate, impozabile în România, conform legii.

Formularul 230 se completează în două exemplare și se depune la organul fiscal central competent până la data de 25 mai 2020 inclusiv.

Descarcă Formularul 230.

Foto credit: Basilica.ro / Iulian Dumitraşcu

Sursa: Basilica.ro