Patriarhul României a împlinit 68 de ani


2019.07.24d22 iulie este ziua de naștere a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Patriarhul Daniel s-a născut în 1951, în satul Dobrești, comuna Bara, județul Timiș, fiind al treilea copil în familia învățătorului Alexie și Stela Ciobotea.

După ce a absolvit studii doctorale de teologie sub coordonarea Părintelui Dumitru Stăniloae la București și apoi sub îndrumarea a doi reputați profesori francezi la Strasbourg, Ilie Ciobotea intra în monahism cu numele Daniel la vârsta de 36 de ani. A îmbrățișat viața monahală în 1987 la Mănăstirea Sihăstria, avându-l ca naș de călugărie pe Părintele Cleopa Ilie.

După trei ani a fost hirotonit arhiereu și a slujit timp de câteva luni ca Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, devenind din 7 iunie 1990 Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

La Iași a avut numeroase inițiative de succes atât pe plan pastoral și administrativ, dar și academic. De notat sunt demersurile de consolidare şi restaurare a Catedralei mitropolitane din Iaşi, fondarea Centrului de Diagnostic şi Tratament Providenţa. În anul 2008, centrul a devenit primul spital al Bisericii cu o structură avizată de Ministerul Sănătății de 102 paturi.

Din septembrie 2007 este Patriarhul României.

În această demnitate, încă de la începutul misiunii sale, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a asigurat continuarea proiectelor aflate în desfăşurare la acea vreme şi iniţierea unor noi proiecte fără a despărţi Liturghia de filantropie și filantropia de Liturghie sau opera socială de viața duhovnicească.

Biserica a cunoscut schimbări menite a păstra nealterat duhul de rugăciune şi în acelaşi timp a îmbunătăţi viaţa tuturor, potrivit basilica.ro.

Cea mai cunoscută dintre realizările actualului Conducător al Bisericii noastre este împlinirea unui vechi deziderat al românilor: Catedrala Națională care a fost sfințită la o sută de ani de la Marea Unire.

Părintele Patriarh Daniel a acordat o atenție deosebită predecesorilor, martirilor și sfinților români. În timpul patriarhatului său au fost canonizaţi 33 de sfinţi români. Catedrala Mântuirii Neamului este închinată tuturor eroilor neamului, avându-l ca ocrotitor pe Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României.

Printre primele inițiative de la București se numără înființarea Centrului de Presă Basilica. Patriarhul Daniel manifestă o grijă deosebită pentru românii din Diaspora, fapt pentru care la propunerea Preafericirii Sale, Sfântul Sinod a hotărât în anul 2009 adoptarea unei zile dedicate migranţilor români.

Părintele Patriarh a încurajat în mod deosebit activitatea socială în acești ani, Biserica Ortodoxă Română devenind cel mai mare filantrop și având în subordine peste 800 de insitituţii cu profil filantropic.

Biografia completă a Patriarhului României poate fi consultată pe site-ul basilica.ro.

Cum serbează Patriarhul ziua de naștere
Luni, 22 iulie 2019, după ședințele de lucru ale Permanențelor Arhiepiscopiei Bucureştilor şi Patriarhiei Române, la ora 12.00, va fi oficiată o slujbă de Te Deum în Paraclisul „Sfântul Gheorghe” din Reședința Patriarhală, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru împlinirile recente din viața Bisericii Ortodoxe Române și a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Sărbătoarea oficială a Preafericitului Părinte Patriarh Daniel este în ziua de 30 septembrie a fiecărui an, data întronizării Preafericirii Sale în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (30 septembrie 2007).