Google Bucureşti a fost sancţionată miercuri de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) pentru că nu a luat nicio măsură şi nici nu a informat Google Ireland Limited cu privire la schimbarea denumirii Catedralei Mântuirii Neamului în „Catedrala Prostirii Neamului” pe aplicaţia Google Maps.

Google Bucureşti, cunoscută ca şi Google România, este filiala din România a companiei americane Google.

Potrivit comunicatului CNCD, Google Bucureşti a primit o amendă contravențională de 10.000 lei, hotărârea fiind adoptată cu unanimitate de voturi (8 voturi).

CNCD susţine că situaţia creată reprezintă o faptă de discriminare şi încalcă dreptul la demnitate, citând în motivarea deciziei art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.G. 137/2000.

Colegiul director al CNCD „obligă partea reclamată să publice un rezumat al hotărârii cu link pe prima pagină a site-ului Google, varianta în limba română, timp de 10 zile”, se mai precizează în comunicat.

De asemenea, „se recomandă ca în viitor Google București să informeze acționariatul privind situații similare, să traducă codul de conduită și în limba română, totodată să accesibilizeze sistemul de raportare (inclusiv în limba română)”.

Reamintintim că sâmbătă, 2 mai 2020, utilizatorii de Android au putut observa că pe aplicaţia Google Maps numele Catedralei Mântuirii Neamului a fost schimbat în „Catedrala Prostirii Neamului”.

Această situaţie regretabilă a condus la numeroase reacţii de dezaprobare din partea credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române. Aceştia au solicitat pe reţelele social-media ca problema ivită să fie remediată cât mai curând posibil.

La momentul respectiv, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a dezavuat gestul celor care au schimbat numele Catedralei Mântuirii Neamului, lăcaş de cult ridicat „în memoria celor mai buni dintre oamenii acestei țări, eroii ei”.

Foto credit: Iulian Dumitrașcu
Sursa: Basilica.ro