Pelerinaj la icoana Maicii Domnului Prodromiţa


12.07.2017 1 thumbTimp de două zile, paşii credincioşilor din Bucureşti şi din alte părţi ale ţării s-au îndreptat spre Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, unde ieri, 12 iulie, a fost sărbătorit unul dintre hramuri: „Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos”. Sfânta Liturghie a fost săvârşită de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, în Altarul de vară al locaşului de cult.

În pofida temperaturilor ridicate, sute de credincioşi, mânaţi de credinţa în grabnicul ajutor, binecuvântarea şi mângâierea Maicii Domnului, au participat la slujbele religioase oficiate la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului în cinstea slăvitei ocrotitoare a locaşului de cult, a cărei icoană Prodromiţa se află spre închinare. În ajunul sărbătorii Cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului Prodromiţa („Înaintemergătoarea”) de la Muntele Athos a fost săvârşită slujba Privegherii. După oficierea Litiei, sfânta icoană a fost purtată în procesiune în jurul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, apoi aşezată spre închinarea credincioşilor în pridvorul paraclisului. Soborul de slujitori a fost condus de arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale şi vieţuitor timp de mai mulţi ani la Schitul Românesc Prodromu din Muntele Athos, care, la finalul procesiunii, a reliefat aspecte ale istoriei minunate a icoanei făcătoare de minuni, precum şi semnificaţiile duhovniceşti ale cinstirii icoanei Maicii Domnului Prodromiţa.

În ziua hramului, Sfânta Liturghie a fost săvârşită în Altarul de vară al Paraclisului Catedralei Naţionale de delegatul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal. În soborul de slujitori au fost arhim. Arsenie Popa, stareţul Mănăstirii Sihăstria, arhim. Ciprian Grădinaru, Mare Eclesiarh al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, consilieri patriarhali şi eparhiali, precum și preoţi de la diferite parohii care au însoţit grupurile de pelerini din Maramureş.

În cuvântul de învăţătură, rostit la finalul Sfintei Liturghii, PS Părinte Episcop-vicar Varlaam Ploieşteanul a amintit istoria sfintei icoane Prodromiţa. În secolul al XIX-lea, la rugămintea monahului Nifon şi a ucenicului său, Nectarie, de la Schitul Prodromu, meşterul iconar Iordache Nicolau, cu post, rugăciune şi spovedanie, a început zugrăvirea icoanei. Însă, după terminarea veşmintelor, a întâmpinat dificultăţi la zugrăvirea chipurilor, fapt ce a amânat lucrarea pentru a doua zi. Însă, a doua zi, icoana avea deja chipurile pictate. Originalul icoanei, care se află la Schitul Prodromu, a fost cercetat de mai mulţi specialişti nu numai în acea vreme, ci şi astăzi. „Specialiştii, care au cercetat cu microscoape de mare putere, au constatat faptul că nu se vede nici o urmă de pensulă, ceea ce confirmă mărturia iconarului Iordache Nicolau, scrisă în ziua de 29 mai a anului 1863, despre pictarea minunată a chipului Maicii Domnului şi a chipului Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Din anul 2001, când s-a realizat această copie cu scopul de a fi adusă la acest paraclis, pentru ca Maica Domnului să supravegheze şi să binecuvânteze lucrările care se desfăşoară la Catedrala noastră Naţională, a devenit unul din hramurile acestui paraclis”, a spus PS Părinte Varlaam Ploieşteanul.

Maica Domnului este cea mai cinstită persoană din istoria omenirii, a mai spus Preasfinţia Sa. Întru slăvirea ei au fost zugrăvite icoane, ridicate cele mai frumoase catedrale ale lumii, au fost compuse cele mai frumoase cântări, opere de artă şi scrieri. Slăvirea Maicii Domnului este strâns legată de ascultarea şi împlinirea cuvintelor Mântuitorului Iisus Hristos, precum s-a arătat şi în pericopele evanghelice ale sărbătorii. „Evanghelia de astăzi ne învaţă că trebuie să cinstim pe Maica Domnului, pentru că ea s-a învrednicit să fie vasul cel ales care a purtat în pântecele ei pâinea sau mana care s-a coborât din cer, pe Mântuitorul Iisus Hristos, Care Şi-a dat Trupul şi Sângele Său ca adevărată mâncare şi băutură pentru cei care vor crede într-Însul. […] Mântuitorul fericeşte pe cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu şi îl împlinesc pe el, de aceea îi numeşte pe ei «prieteni». Vedeţi ce mare dar primim noi în schimbul ascultării şi împlinirii cuvântului lui Dumnezeu! Suntem iubiţi de Dumnezeu Tatăl, de Dumnezeu Fiul, şi devenim locaşuri ale Preasfintei Treimi”, a subliniat Preasfinţia Sa.

În continuare, Preasfinţitul Părinte Episcop Varlaam Ploieşteanul a relatat o faptă petrecută în primăvara acestui an: descoperirea unei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului în apropierea plajei de la Soci, Rusia. Cei care erau în acel loc au observat cum, în chip minunat, 12 delfini au adus din largul mării la mal o bucată de lemn îmbrăcată în nămol. Această faptă, a spus ierarhul, este semn că izvorul minunilor nu încetează niciodată şi că Dumnezeu poartă grijă pentru tot ceea ce este îmbrăcat în harul Sfântului Duh.

De-a lungul zilei de ieri, icoana Maicii Domnului Prodromiţa a rămas în pridvorul locaşului de cult, spre bucuria şi mângâierea credincioşilor. Spre lăsatul serii, înaintea icoanei a fost săvârşit Paraclisul Maicii Domnului Prodromiţa, după care cinstitul odor duhovnicesc a fost reaşezat în sfântul locaş.

Sursa: ZiarulLumina.ro

 

12.07.2017 5