Hramul Paraclisului Catedralei Naționale. PS Varlaam oficiază Sfânta Liturghie


12.07.2017

Sute de credincioși au participat astăzi la hramul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului: Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Prodromița”. Sfânta Liturghie a fost oficiată în altarul de vară al Paraclisului de PS Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal.

La ceremonialul liturgic din 12 iulie 2017 au luat parte: Arhim. Arsenie Popa, stareţul Mănăstirii Sihăstria, Arhim. Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale, Arhim. Ciprian Grădinaru, Arhim. Dionisie Constantin, Consilierii patriarhali Pr. Liviu Constantin Nechita, Pr. Ştefan Ababei și Pr. Ioan Dragomir, preoți din București și din țară.

În cuvântul rostit, PS Varlaam a vorbit despre istoria pictării minunate a Icoanei Prodromiţa. Ierarhul a evidențiat folosul duhovnicesc al icoanelor făcătoare de minuni în lupta cu păcatul.

Acest dar îl primesc unele icoane și pentru smerenia, rugăciunea și nevoințele pictorului care le-a zugrăvit, dar și pentru multele lacrimi și rugăciuni care s-au înălțat din inimi copleșite de suferință, necazuri și încercări. Aceste icoane sunt pentru fiecare dintre noi o mângâiere și o încurajare în lupta duhovnicească pe care o ducem cu păcatul, a subliniat Preasfinția Sa.

Ierarhul a expus de asemenea, temeiurile cinstirii Maicii Domnului cuprinse atât în textul evanghelic citit la Sfânta Liturghie, dar și în cuprinsul Vechiului Testament.

Ea este Chivotul Legii celei Noi, pentru că Legea prin Moise s-a dat, iar Harul și Adevărul, au venit prin Iisus Hristos, Întemeietorul Legământului celui Nou, a explicat PS Varlaam.

Năstrapa sau vasul de aur care conținea mana de asemenea o prefigura pe Maica Domnului, pentru că Ea a fost Vasul cel ales ca să poarte în Sine Trupul Mântuitorului Iisus Hristos Care a spus: Eu sunt Pâinea care S-a coborât din cer, a continuat ierarhul.

Toiagul lui Aaron care a odrăslit în chip minunat o prefigurează pe Maica Domnului, Care fără participare bărbătească a odrăslit și născut pe Mântuitorul, a adăugat Preasfinția Sa.

PS Varlaam Ploieșteanul a îndemnat pe credincioși să se apropie de icoana Maicii Domnului Prodromița cu toată credința și că le vor fi ascultate rugăciunile și cererile.

La final, Episcopul vicar patriarhal a transmis cuvântul părintesc și binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Arhim. Dionisie Constantin, slujitor al Paraclisului Catedralei Naționale, i-a mulțumit Preasfinției Sale pentru participarea la sărbătoarea locașului de cult și i-a dăruit o icoană cu reprezentarea Maicii Domnului Prodromița.

În această seară de la ora 19:00 va fi oficiat Paraclisul Maicii Domnului Prodromiţa, după care va urma procesiunea aşezării icoanei Maicii Domnului în sfântul locaş.

Hramul de vară al paraclisului viitoarei catedrale a fost stabilit încă de la sfințirea bisericii care a avut loc în anul 2011. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a așezat atunci spre închinare în acest paraclis o copie a Icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului Prodromiţa de la Muntele Athos.

Sursa: Basilica.ro